În
centrul acestei cercetări se situează modalităţile de
conduită considerate tipice pentru oamenii civilizaţi ai lumii
apusene. Problema ridicată aici este relativ simplă. Oamenii lumii
occidentale nu se comportă dintotdeauna în felul pe care îl considerăm
în prezent specific, ca semn distinctiv, pentru omul "civilizat".
Dacă vreunul dintre contemporanii noştri civilizaţi din
Occident s-ar putea transpune nemijlocit într-o perioadă trecută a
propriei sale societăţi, de pildă în epoca feudală a
Evului Mediu, ar descoperi acolo mult din ceea ce azi consideră "necivilizat"
la alte societăţi, în linii mari, percepţia sa nu s-ar deosebi
de ceea ce declanşează la el în prezent conduita oamenilor aparţinând
societăţilor feudale din afara lumii apusene, în funcţie de
poziţia şi de înclinaţiile sale, s-ar simţi uneori atras
de viaţa mai sălbatică, mai puţin dependentă şi
mai aventuroasă a acestei societăţi, alteori ar resimţi
repulsie faţă de obiceiurile "barbare", de lipsa de curăţenie
şi de grosolănia de care s-ar izbi în acea societate. Orice ar înţelege
prin "civilizaţia" proprie, ar percepe fără echivoc
faptul că aici, în această perioadă din trecutul istoriei
occidentale, nu are de-a face cu o societate care să fie "civilizată"
în acelaşi sens şi în aceeaşi măsură ca civilizaţia
apuseană de azi.
S-ar putea ca această stare de lucruri să
fie evidentă în conştiinţa multor oameni şi lor să
nu li se pară necesar a o aduce din nou în discuţie. Dar ea provoacă
o întrebare, despre care nu se poate afirma la fel de îndreptăţit
că s-ar evidenţia cu claritate şi cu precizie în conştiinţa
generaţiilor contemporane, în ciuda faptului că, pentru perceperea
noastră de sine, nu este lipsită de semnificaţie. Cum s-a
petrecut de fapt această transformare, această "civilizare"
în Occident ? în ce a constat ? Ce a declan-şat-o, a determinat-o, a
impulsionat-o ?
Iată problemele esenţiale, la a căror
rezolvare doreşte să contribuie studiul de faţă.
Pentru a nivela calea ce duce la înţelegerea
acestora, deci într-o oarecare măsură ca introducere la însăşi
problematica specifică, mi s-a părut necesar să urmăresc
diversele semnificaţii şi valorizări care îi este folosit
conceptul de civilizaţie în Germania şi în Franţa. Acestei
probleme îi este dedicat primul capitol. Ar putea fi util scopului nostru să
relativizăm întrucâtva antiteza dintre "cultură" şi
"civilizaţie", privând-o de firescul care îi este atribuit.
Ar contribui, de asemenea, într-o oarecare măsură la aceasta dacă
vom facilita pentru germani înţelegerea istorică a conduitei
specifice francezilor şi englezilor, iar pentru francezi şi pentru
englezi înţelegerea conduitei germanilor. Dar, în cele din urmă,
va servi şi la explicitarea unei anumite tipologii a procesului de
civilizare.
În starea extremă de dezintegrare feudală
a Occidentului încep, după cum am demonstrat, să acţioneze
anumite mecanisme sociale de interrelaţionare, care impulsionează
integrarea, formarea unor uniuni tot mai mari. Din luptele concurenţiale
şi de eliminare a unor unităţi teritoriale mai mici, a
senioriilor teritoriale, care se formează în luptele de eliminare a unor
unităţi şi mai mici, se dezvoltă treptat câteva mai
puternice, ca în cele din urmă dintre ele să se aleagă o unitate
războinică învingătoare. Cea care obţine victoria formează
centrul de integrare al unei unităţi mari de dominaţie, formează
centrala monopolistă a unei organizaţii statale, în cadrul căreia
se contopesc treptat numeroase ţinuturi şi grupări umane care
concuraseră liber mai înainte, pentru a forma o reţea umană mai
mult sau mai puţin unitară, mai mult sau mai puţin echilibrată,
de un ordin superior de mărime.
În prezent, aceste state formează din nou
la rândul lor împreună sisteme asemănătoare de echilibru ale
unor uniuni umane aflate în concurenţă liberă, ca pe vremuri
unităţile mai mici, care acum sunt unificate în cadrul acestora.
Treptat, sub presiunea tensiunilor, sub constrângerea mecanismelor concurenţiale,
care menţin întreaga noastră societate în permanenţă într-o
mişcare plină de lupte şi de crize, aceste state sunt de asemenea
din ce în ce mai puternic împinse în direcţia unei opoziţii
reciproce. La rândul lor, numeroase uniuni de dominaţie aflate în
rivalitate sunt în aşa fel întrepătrunse, încât fiecare uniune
care se opreşte din evoluţie, care nu dobândeşte un spor de
putere, se expune pericolului de a deveni mai slabă şi dependentă
de alte state. Ca în orice sistem de echilibru, cu tensiuni concurenţiale
tot mai accentuate şi fără monopol centralizat, uniunile statale
foarte puternice, care formează axele primare de tensiuni din cadrul
acestui sistem de echilibru, tind reciproc la o necontenită mişcare în
spirală, la extinderea şi consolidarea poziţiei de putere. Lupta
pentru supremaţie şi, în felul acesta, conştient sau nu, pentru
formarea monopolurilor asupra unor ţinuturi mai mari este în plină
desfăşurare. Iar dacă în prezent este vorba în primul rând încă
de supremaţia asupra unor continente, ulterior, corespunzător unei
interrelaţionări tot mai strânse a unor ţinuturi extinse, se
prefigurează, cât se poate de neechivoc, lupta pentru supremaţie
asupra unui sistem de interrelaţionare ce va cuprinde întreaga parte
locuită a Pământului.
source: http://www.elibris.ro/index.php?cod=car3d40f1d6de02b&op=prezentare